Gentlemen’s Race. O cursă de anduranță pe placul cicloturiștilor.

În primăvară, mai precis pe 31 mai, am participat la cea mai faină și relaxată cursă de ciclism pe echipe de până acum: Gentlemen’s Race, adică 144 km cu peisaje variate, prin sate, văi, câmpuri, păduri și cu două cățărări vedetă: Șugaș Băi și Zagon.

Ediția de toamnă, cea de-a șasea chiar, de duminică 04 Octombrie nu putea fi ratată, astfel că am dat șfară în țară să construim o echipă și să mergem antrenați.

Inițial, am vrut să formăm o echipă de 6 fete, dar până la urmă am participat cu o echipă mixtă: 3 fete și 3 băieți.

 

 

Gents Race este un alt fel de cursă, nu este deloc un concurs, este o ieșire, o plimbare între prieteni. Este genul acela de tură despre care îți vine mai tot timpul să povestești. Or fi locurile prin care treci, or fi oamenii sau, poate că despre asta e vorba până la urmă, în ieșirile lungi, de anduranță: sunt parcurse de cei cărora le plac poveștile și mai departe le place să aibă ce povesti. Apropos de anduranță, echipa noastră s-a numit „Adevărații Martori ai lui Pedalie” și a fost formată din cicloturiști: Alina, o cicloturistă cu ștate vechi, George și Petru, proaspăt întorși de pe Drumul Mătăsii – Cycle Silk Road, frații Irina și Alexandru care în vară au pedalat pe traseul București – Istanbul – Vama Veche și Oana, jumătatea de la Mioritici prin Kîrgîzstan, Iulian absentând motivat, pentru pregătirea unei cauze mai mult decât nobile: Lumină pentru România.

Echipa noastră a ajuns la Podul Oltului cu o zi înainte de cursă, iar la invitația lui Ovidiu, Petru și George au povestit sâmbătă seară peripețiile lor din tură. Cum în cinci luni de pedalat se adună multe și oricât te-ai pune pe scurtat din povestit, tot nu reușești, astfel că cele două ore despre Turcia, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan și Tadjikistan au trecut fără să ne dăm seama. Și uite așa, eu una am scăpat de povestit de la tura din Kîrgîzstan, nu de alta dar era deja târziu și trebuia să ne odihnim pentru a doua zi.

Startul echipei noastre era programat pentru ora 10:40, așadar am putut lenevi suficient, dar nu atât de mult, ci cât să avem grijă să nu ratăm delicioasele prăjituri de casă de la start. Și cafeaua.

Pe măsură ce ora primului start se apropia, numărul de bițe și bicicliști pe metru pătrat creștea. Toată lumea se saluta, se făceau poze și mai ales se râdea. Aveai impresia că urmează un party și nicidecum un drum de 144 km de străbătut pe bicicletă.

Ceața ne-a fost tovarășă de drum pe o perioadă de timp destul de scurtă, iar soarele a înlocuit-o. A fost o vreme pe sufletul oricărui biciclist: nici prea cald, nici prea rece. Acum că stau să mă gândesc chiar și vântul s-a oprit din suflat, de dragul cicliștilor și a stat de s-a uitat la ei.

Prin satele prin care am trecut, copiii așteptau strânși în grupuri cu mâinile întinse, să ne salute așa cum știau ei că se face la Il Giro, Le Tour sau La Vuelta.

 

 

Antrenamentele de la ieșirile din week-end-urile de dinaintea cursei de duminică au contat destul de mult pentru toți colegii mei de echipă, astfel că per total am dovedit cu bine cățărările de pe Șugaș și Zagon.

Mie personal îmi plac mult coborârile, astfel că pe Șugaș am chiuit cot la cot cu băieții din alte echipe și pot spune că m-am lăsat purtată de adrenalină și am doborât un nou record personal de viteză la coborâre, pe cursieră. (n.b. pe cursiera mea, pe nume Luna-Tunde și pe care o am din martie, încă îmi e teamă să fac năzbâtiile pe care le fac cu bița de MTB)

Zagonul a fost mai prietenos decât îl cunoscusem în primăvară. Sau poate că ne-am făcut mai multe griji decât era cazul. Oricum, pietrișul aproape că dispăruse prin magie, mai puțin în vreo două curbe, iar pământul părea mai degrabă tasat. Un singur lucru îmi doresc și anume ca de dragul acelui munte, al pădurilor ce îl acoperă, drumul să rămână așa, adică neasfaltat.

Per total, am pedalat efectiv, conform Strava, 5 ore și 30 minute, iar cu tot cu opriri, echipa noastră a avut un timp final în cursă de 7 ore și 7 minute. La capitolul opriri voi adăuga umplerea bidonului cu apă minerală de la izvorul de la Șugaș și cele 2 pene.

Le mulțumesc mult colegilor de echipă, alături de care am făcut probabil cel mai fain pluton de cicloturiști, râzând mai tot timpul drumului și chiar cântat o grămadă de hit-uri, inclusiv melodia Ștrumfilor.