Dovada că pedalatul poate fi învățat la orice vârstă

De săptămâni bune îmi propusesem să mă întâlnesc cu Lulutu și să povestim. Voiam să aud de la ea mai multe despre cum e să îi înveți pe oamenii mari să pedaleze. Da, ați citit bine: ea, împreună cu prietenul ei Mihai și ajutați de alți prieteni bicicliști, își pun la bătaie bițele (de la fixe, single speed, MTB, cursieră, până la bițe de oraș) și devin profesori de pedalat pentru copiii mari.

Și noi două, precum niște copii, ne-am dat întâlnire în fața teatrului Țăndărică. Am conștientizat acest lucru când am ajuns în fața teatrului. Am ajuns prima și am început să mă amuz apropos de locul ales pentru a ne întâlni, în timp ce o așteptam pe Raluca (aka Lulutu sau Lulu). Mintea începuse să îmi zboare și mă gândeam că până la urmă, a fi biciclist este acoperirea cea mai bună de care are nevoie o persoană pentru a copilări în continuare nestingherit. Mă mai gândeam că poate de aceea cei care nu știu să pedaleze vor să învețe, deoarece își dau seama de asta…  Deja devenisem nerăbdătoare să ascult poveștile lui Lulu și să văd dacă într-adevăr e cum cred.

În urmă cu aproape 2 ani și jumătate, Raluca, alături de prietenul ei Mihai (aka Trăndă) au început să pună în practică ideea de a îi învăța pe cei care nu știu să pedaleze, dar care și-ar fi dorit să o facă. Oameni care visau să știe să pedaleze și să își cumpere o bicicletă a lor pe care să o folosească ca mijloc de transport. Inițial i-au învățat pe prietenii și cunoscuții lor, iar apoi pe prietenii și cunoscuții acestora. Cu alte cuvinte, s-au ocupat să învețe persoane despre care știau câte ceva și care prezentau, ca să zic așa, garanția unei prietenii.

Totul se desfășura simplu: hotărau împreună cu doritorii de a fi inițiați în tainele pedalatului o zi (de regulă fie o sâmbătă, fie o duminică) și un parc unde să înceapă distracția. Învățăceii aveau la dispoziție ziua întreagă, adică puteau veni oricând. Raluca și Mihai (aka Trăndă) îi așteptau pe aceștia cu mai multe bițe nerăbdătoare de a fi folosite precum material didactic. Aceste bițe erau fie ale lor fie ale prietenilor lor bicicliști. Scopul era ca la aceste clase de pedalat, novicii să aibă de ales și să învețe în cele mai bune condiții.

Lulutu mi-a recunoscut că și ea și Trăndă au avut de învățat de la o sesiune la alta și că și-au adaptat stilul de predare, chiar perfecționat. Descopereau tehnici noi de abordare, de predare, astfel încât elevii lor să plece cu zâmbetul pe buze și să se revadă apoi prin oraș și să se salute din goana biclelor.

Posibil ca decanul de vârstă de până acum să fi fost un domn învățăcel care a spus că are 47 de ani. La învățăcele, a venit o dată o cursantă care a spus că are 33 de ani, dar sigur au fost și persoane cu mult peste vârsta acesteia. Indiferent, numitorul lor comun era acela că nu mai pedalaseră niciodată, dar că își doreau. Vârsta nu reprezintă deloc un impediment, astfel încât mersul pe bicicletă poate fi învățat la orice vârstă.

Dacă v-ați întrebat de partea materială, vă pot spune că o fac din pasiune, din pasiunea de a-i aduce Sfântului Pedalie și alți adepți. O fac fără vreun interes ascuns sau cu gândul la vreun câștig. Pur și simplu așa vor ei, așa le place. Iar eu una nu pot decât să-i felicit și să mă gândesc că cei pe care i-au învățat să meargă pe biță îi vor învăța și ei la rândul lor pe alții. Și tot așa.

Această inițiativă a Ralucăi și a lui Mihai va continua imediat ce vom ieși din sezonul rece. Și pentru că ne plac ideile faine, lucruile făcute cu suflet și pasiune, vă vom mai povesti despre cum e să îi înveți pe copiii mari să pedaleze, dar și despre alte inițiative care se învârt în jurul bicicletei.

Iar dacă la rândul vostru cunoașteți povești asemănătoare sau care merită a fi citite și de alții, vă invit să ni le semnalați.